Găluște cu griș pentru supă – Iată cum se prepară cele mai moi și gustoase găluște

Galustele de gris pufoase – adaosul magic pentru supa ideala!

Ingrediente:

  • 2 oua proaspete
  • 100 grame de gris
  • 1 varf de cutit de bicarbonat de sodiu
  • 1 varf de cutit de sare
  • ulei

Metoda de preparare:

Bate cele doua oua intr-un bol si adauga, in acest timp, sarea si bicarbonatul de sodiu.
Odata ce galbenusul si albusul sunt omogenizate complet, toarna gris in ploaie, amestecand in permanenta cu o furculita.

La final, incorporeaza si uleiul, continuand sa omogenizezi compozitia.

Amestecul pentru galustele pufoase de gris trebuie sa aiba o consistenta usor vascoasa.

Iata ce pasi trebuie sa urmezi pentru a adauga galustele in supa:

In primul rand, scade intensitatea focului, astfel incat supa de pui sa fiarba incet. Daca nu vei respecta aceasta regula, galustele se vor sfarama.

Apoi, cu o lingura obisnuita din metal, umezita cu putina apa rece in prealabil, ia din compozitia pentru galuste si adauga in supa.

Repeta procedura de cate ori este nevoie, pana cand termini compozitia din bol, avand grija sa uzi cu apa rece lingura de fiecare data. In acest mod, galustele nu se vor lipi de metal.

Lasa galustele din gris sa fiarba in oala acoperita cu un capac timp de 7-10 minute. Cand timpul a trecut, supa este gata!

Pofta buna!

Galustele de gris pufoase nu sunt greu de pregatit si, in plus, ii confera supei tale un aspect apetisant, dar si un gust deosebit. Incearca si tu aceasta reteta si vei primi o multime de complimente pentru talentul tau culinar!

Cea mai iubită și apreciată rețetă din copilărie – Budincă de griș cu zahăr ars

Va spun ca e o bunatate de dulce, trebuie incercat neaparat!

INGREDIENTE

1 litru de lapte
1 ceasca de gris
15 linguri de zahar
2 oua
50 g unt
coaja de la o lamaie

Cum se prepară?

Se fierbe in clocot laptele cu 10 linguri de zahar si coaja de lamaie.

Se adauga grisul in ploaie,amestecand tot timpul cu telul.Cand grisul s-a umflat se lasa sa se raceasca si se se adauga untul si galbenusurile.

Albusurile le-am batut spuma si le-am adaugat in gris.

Separat se ia o cratita si se pune restul zaharului,cele 5 linguri si se caramelizeaza pe foc,cand s-a rumenit se ia de pe foc si se rasuceste sa imbrace peretii cratitei.

Se lasa sa se raceasca si se adauga grisul si se aseaza intr-o tava cu apa clocotita si se da la cuptor pana rumeneste deasupra.

Eu am lasat peste noapte si se rastoarna pe o farfurie/platou.

Poftă bună!

Sugestie: se poate adauga zahar sau zahar brun deasupra grisului inainte de a baga la cuptor…

Cel mai bun pilaf de legume pe care l-am mâncat – Orez cu legume după o rețetă mănăstirească

Pilaful este o mâncare de post care se prepară rapid și poate fi foarte gustoasă. Chiar dacă este de post, nu înseamnă că nu poate avea o bogăție de gusturi delicioase. Iată cum se face pilaful călugăresc de post:

INGREDIENTE

1 cană de orez
2 căni apă
1 ceapă medie
1 morcov
1 roșie medie
1 felie de țelină
50 g ciuperci feliate
1 ardei gras
1 cățel de usturoi
2 linguri de ulei vegetal
1/2 dovlecel feliat (opțional)
sare și piper după gust

MOD DE PREPARARE

Taie toate legumele bucățele. Spală orezul.

În oala în care prepari pilaful călugăresc, toarnă uleiul, apoi călește ceapa, ardeiul gras și usturoiul dacă pui. După două minute, adaugă și restul de legume, apoi condimentele.

Adaugă orezul spălat peste legume și călește-l un pic, amestecând încontinuu, timp de 2-3 minute.

Toarnă apa peste toate ingredientele și lasă oala pe foc mic timp de 30-40 de minute – până ce orezul se înmoaie de tot, dar să nu devină terci.

Poftă bună!

Cina perfectă pentru întreaga familie – Cartofi umpluți cu carne tocată

Cartofi umpluți cu carne tocată – Cina perfectă pentru întreaga familie – Aveți nevoie de:

Ingrediente necesare

  • 15 buc de cartofi
  • 250 g de carne
  • 1 ceapă
  • sare și piper după gust
  • 50 g de smântînă
  • 40 g de unt
  • sos de roșii la dorință

Mod de preparare:

Curățiți cartofii și cu ajutorul unui cuțit scoateți miezul.

Se fierb timp de 8- 10 minute, așa ca să fie pe jumătate gata.

Carnea cu ceapa se toacă sau se taie mărunt și se adaugă sare și piper.

Cartofii ii umplem cu carne tocată și îi aranjăm bine într-un bol adânc, dar în așa fel ca să putem turna deasupra sos.

Smantana amestecata cu sare, se adaugă puțină apă și unt topit, se amestecă și se toarnă peste cartofi. Puteți să adăugați mai multe și sos de roșii, pentru un gust mai intens.

Se gătesc cartofii timp de 30 minute in cuptor preincalzit la 180 de grade.

Se servesc cartofii umpluti cu verdeață. Vor arăta foarte apetisanti, dar gustul – e incomparabil.

Rețetă pentru cea mai bună negresă – Gustoasă, rapidă și simplă

Rețetă pe care o căutai pentru Negresă

Ingrediente

Pentru blat

  • 1 cana si jumatate de zahar
  • 1 cana si jumatate de apa
  • 3 cani de faina
  • 3 linguri cu varf de cacao
  • 4 linguri de ulei
  • 1 esenta de rom
  • 1 praf de copt
  • 1 plic de zahar vanilat
  • 100 g de stafide
  • 100 g nuca maruntita
  • 1 praf de sare

Pentru glazura de ciocolată

  • 6 linguri de apa
  • 6 linguri de zahar
  • 6 linguri de ulei
  • 2 linguri de cacao

Cum se prepară?

Se amesteca toate ingredientele bine. Se unge o tava cu ulei si se tapeteaza apoi cu faina. Se toarna compozitia in tava si se coace negresa la cuptor ( incalzit in prealabil) la foc potrivit 25 de minute. Nu se deschide cuptorul in primele 15 minute pentru ca nu mai creste blatul.

Se incearca cu o scobitoare daca prajitura este coapta. Se infige scobitoarea in blat si daca iese curata, inseamna ca negresa este facuta. Se scoate din cuptor si se lasa la racit.

Se pun intr-o craticioara toate ingredientele si se fierb cateva minute pana se ingroasa compozitia. Trebuie sa aiba consistenta unei smantani. Glazura se toarna apoi calda si se intinde cu o lingura peste blatul scos din cuptor si racit.

Poftă bună!

Toți îți vor cere și a 2-a farfurie – Ciorbă ardelenească de cartofi, cu afumătură

Ingrediente

  • 1 kg cartofi
  • 1 kg carne afumata cu os (se poate falasi scarita sau dupa preferinte)
  • jum. de telina
  • jum. de radacina de patrunjel
  • o lingurita pasta de ardei iute
  • 2 cepe, 1 lingura faina, sare
  • 200 grame de smantana pentru gatit
  • marar verde, piper, tarhon (daca va place)

Cum se prepară?

Daca afumatura are multa grasime, incercati sa scoateti cat puteti din ea pentru ca oricum va ramane multa, iar daca este prea sarata, o puteti desara putin. Dupa aceea se pune la fiert in 4-6 litri de apa rece la foc potrivit, luandu-i spuma atunci cand incepe sa dea in fiert.

Dupa fierbere carnea se poate taia bucatele sau lasa bucati mai mari pentru a roade conform traditiei carnea de pe oase. In timp ce afumatura fierbe, curatati toate legumele si taiati-le cubulete.

De asemenea cartofii se curatat si se taie in cuburi egale si se pastreaza in apa rece pana cand va fi nevoie de ei (pentru a nu oxida).

Dupa ce afumatura fierbe bine, ai grija ca in apa ramasa sa nu balteasca grasimea, daca se intampla asta incearca sa degreesezi apa, si adauga legumele , fara cartofi. Dupa ce apa da in clocot adaugati si cartofii.

Mare atentie, inainte sa adaugati sare, gustati, apa fiind probabil destul de sarata de la fumatura. Cand cartofii si restul legumelor incep sa dea in fiert, readaugati carnea fiarta si lasati-le pe foc impreuna.

Se presara pasta de ardei sau paprika, se adauga piperul, smantana si tarhon daca optati pentru el. Daca cei poftiti la masa apreciaza gustul picant, puteti adauga in ciorba 1, 2 ardei iuti, dar trebuie sa te asiguri ca este pe gustul tuturor.

A venit si randul mararului inainte de a inchide focul. Daca nu sunt toti cei care se bucura de ciorba fani marar, se poate adauga optional in momentul servirii. Ciorba este gata, si va asiguram ca este o bunatate pe care nu o vei regreta!

Prăjitură divină cu nuci – Rețeta pe care o căutam de ceva timp

Ingrediente

Aluatul

  • 500 g faina
  • 200 g unt
  • 200 g iaurt
  • 150 g zahar
  • o lingurita praf de copt
  • 3 galbenusuri

Umplutură

  • 200 g faina
  • 150 g zahar
  • 200 g nuci macinate
  • un plic praf de copt
  • 200 g unt
  • 200 ml lapte
  • 3 albusuri

Sosul caramel

  • 200 g zahar
  • 100 ml apa
  • 60 g unt
  • 180 ml smantana lichida

Cum se prepară?

  1. Pentru aluat, amesteci untul moale cu faina, zaharul si praful de copt.
  2. Adaugi galbenusurile si iaurtul.
  3. Framanti pana se omogenizeaza bine toate ingredientele.
  4. Imparti aluatul in doua si intinzi o foaie intr-o tava tapetata.
  5. Pentru umplutura, amesteci faina cu zaharul, praful de copt si nucile. Separat, topesti untul pe baie de aburi, apoi il amesteci cu laptele, albusurile batute spuma in prealabil si cu ingredientele uscate.
  6. Torni umplutura peste foaia din tava si acoperi cu cealalta foaie.
  7. Dai la cuptorul incins 40 de minute, pana cand prajitura trece testul scobitorii.
  8. O servesti cu sosul caramel, decorata cu fulgi de migdale.

Poftă bună!

Rețeta originală pentru Khachapuri cu brânză – Se fac ușor și repede, în tigaie

Această rețetă de khachapuri este una ușoară și rapidă – Aveți nevoie de următoarele ingrediente:

Ingrediente necesare:

  • 1 lingură iaurt
  • 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1/2 linguriță sare
  • 1/2 linguriță zahăr
  • 3 linguri făină
  • 200 g brânză de vaci
  • 150 g cașcaval
  • 2 căței de usturoi
  • 1/2 lingură ulei

Cum se prepară?

1. Într-un bol adânc, amestecăm iaurtul, sarea, zahărul și bicarbonatul (stins cu oțet).

2. Adăugăm 2 linguri de făină dată prin sită și amestecăm bine până formăm un aluat. Apoi, se lasă la crescut timp de 15-20 de minute.

3. Pentru umplutură, dăm cașcavalul prin răzătoare și îl adăugăm într-un bol. Amestecăm cu brânza de vaci, un vârf de linguriță de sare și cățeii de usturoi zdrobiți.

4. După ce a crescut, împărțim aluatul în 4. Întindem fiecare bucățică de aluat într-o foaie subțire. Așezăm umplutură doar pe o jumătate de foaie și împăturim. Procedăm la fel și cu restul bucățelelor de aluat…

5. Într-o tigaie cu ulei încins, prăjim plăcințelele pe ambele părți, până se rumenesec frumos și până capătă o culoare apetisantă, aurie-maronie…

6. Se servesc calde, deși sunt bune și reci…

Să le savurați cu drag – Poftă bună!

Cea mai gustoasă Turtă cu mălai – Ai nevoie de 3 căni făină de mălai, o cană de făină albă, 1 ou, apă și sare

Turta de mălai, un fel de „rudă săracă“ a pâinii, este foarte puţin cunoscută în zilele noastre. În schimb, bunicile noastre îşi amintesc cu siguranţă despre cât de frecvent era făcută în orice bucătărie de la ţară. Astăzi a devenit un fel de „curiozitate“ pentru cei mici, însă, pregătită cum trebuie, este la fel de delicioasă.

Nici pe departe nu mai este la fel de ”celebru” mălaiul cum era în secolul trecut, când în familiile modeste era aliment de bază. Cu toate acestea, turtele de mălai, dacă sunt bine pregătite, pot face deliciul oricărei mese în famile. ”Pâine, ne făcea mama mai rar, la masă aveam cel mai adesea mălai.

Nici prăjiturile nu erau în casele ţărăneşti, tot mălaiul ne . Făcea mama câte o tavă de mălai dulce şi ne ostoia pofta de dulciuri”, povesteşte acum tanti Ileana, o bătrână de 83 de ani, care a trăit perioada cumplită a războiului într-un sat din Maramureş. ”Pe vremea aceea, în familiile sărace, de la ţară, mălaiul era de bază. Dacă aveam mălai în pod, ştiam că vom trece cu bine peste iarnă”, îşi mai aminteşte ea.

Reţeta era simplă, iar astăzi este preparată foarte rar, doar pentru poftă.

Pentru prepararea lor avem nevoie de:

făină de mălai – 3 căni
făină albă – 1 cană
apă fiartă
sare
1 ou
Zahăr – opţional

Cantităţile nu sunt relevante, ci mai important este raportul dintre făina de mălai şi cea albă, după cum mai arată bătrâna. ”Depinde câtă vrei să faci. Important este să pui cam un sfert din cantitate făină albă, iar trei sferturi să fie făină de mălai”, explică ea.

”Făina de mălai trebuie opărită întâi. Apa fierbinte în care s-a pus puţină sare se toarnă pe rând, cu polonicul, în vasul cu făina de mălai, până se obţine un păsat moale, care curge”, mai explică ea. Apoi se toarnă în vasul cu făina albă şi se amestecă până se obţine un aluat consistent, nu prea tare. Zahărul se adaugă după gust, doar dacă vrem să facem turta de mălai dulce.

”În mod normal, aluatul se pune într-o tavă şi se aşează cu mâna udă, pentru a se acoperi crăpăturile formate în aluat. Eu prefer să le fac turtiţe mici, pe care le aşez apoi în tavă şi le pun la copt”, mi spune bătrâna. Tava în care se vor coace, indiferent că le facem turtiţe mici sau punem tot aluatul, va fi tapetată cu puţin unt şi făină, sau mălai, iar aluatul se unge pe deasupra cu ou.

Cuptorul se încinge la 180-200 de grade şi se pun la copt pentru aproximativ o oră.

Singura plăcintă pe care aș mânca-o în fiecare zi – Plăcintă cu brânză sărată

Ingrediente:

un pachet de foi de placinta (sarbesti au fost ale mele, dar si cele romanesti din comert dau rezultate foarte bune)
ulei pentru uns

Umplutura:

1 kilogram de branza usor sarata – adica un amestec de branza proaspata de vaci cu telemea sarata, sau doar branza de vaci pe care o sarati atat cat va place; umplutura trebuie sa fie placut sarata, nu cu exagerare
5 oua medii sau 4 mai mari
200 de grame de smantana

Pe deasupra:

100 ml apa minerala carbogazoasa
100 de grame de smantana
1 ou

Cum se prepară?

1. Branza se rade sau se zdrobeste fin si se amesteca toate ingredientele pentru umplutura. Compozitia trebuie sa fie destul de fluida, daca este prea vartoasa mai adaugati smantana sau un ou.

2. Se porneste cuptorul si se incinge la 190 grade Celsius.

3. In tava unsa bine cu ulei se aseaza 2-3 foi. Tava pe care eu o folosesc are 40 x 28 cm. Foaia de deasupra se unge usor cu ulei.

4. Se pune deasupra foilor de placinta un strat de umplutura.

5. Se continua la fel, alternand cate 2-3 foi cu compozitia de branza, pana se obtin 5 straturi de foi si 4 de umplutura (depinde si de dimensiunii tavii). Ultimul strat trebuie sa fie de foi. Cu o pensula speciala pentru patiserie, se unge usor cu ulei suprafata.

6. Cu un cutit bine ascutit, se taie placinta, acum, cat e cruda, in portii dimensionate dupa pofta degustatorilor.

7. Se bate bine oul cu apa minerala si smantana si se inunda suprafata burekului cu aceasta compozitie fluida. Se lasa sa traga putin foile aceasta compozitie fluida.

8. Tava cu burek cu branza sarata se da la copt in cuptorul preincins la 190 de grade si se coace timp de 45-50 de minute. Burekul gata il puteti vedea in imaginea de mai jos.

9. Se lasa sa se racoreasca putin, in tava. Se taie placinta cu branza, urmarind taieturile facute anterior.

Daca mai aveti putintica rabdare, mai asteptati sa se raceasca putin, in tava. Daca nu… va mai frigeti, mai oftati de placere… Poftă bună!

Alte articole